Melancolie.

Şi ce faci când vrei să suni pe cineva, să-i spun ce ai pe suflet şi să-ţi dea un sfat, orice, şi ai agenda „ goală ” ? Până şi cei care te sunau în noapte plângând îţi dau acum cu ocupat, că doar de, şi-au rezolvat problemele şi au viaţa lor, sunt fericiţi. Ce ai putea să faci ? Nimic. Rezişti şi îţi repeţi că „Toate trec bă, dă-le dracu !”.Însă uite că într-o zi cedezi şi sunt lângă tine DOAR persoanele pe care le ştii de 2 luni, persoane care nu au idee de ce plângi şi ce fel de suflet, personalitate ai.. Persoane care sunt sincere când te întreabă „Ce păţişi Aliuţa?” sau când te roagă cu ochii mari „Linişteşte-te…” sau „Spune-mi ce ai, te rog. Nu vreau să mai fi aşa.. Unde e Aliuţa aia mică şi energică ?” … Persoane de la care nu te aşteptai…Persoane care îţi spun până şi cele mai ruşinoase lucruri făcute, ştiind şi având încredere că n-o să le judeci.. Apreciez persoanele astea şi sper să se simtă atunci când îmi vor citi postarea.Cum aş putea să reacţionez când văd că persoanele care-mi spuneau „O să-ţi fiu mereu alături când ai nevoie, crede-mă. Eşti prietena mea micuşă , etc etc..”, au plecat şi nici nu şi-au întors privirea ? Ce aş putea să fac când persoanele cele mai importante din viaţa mea îmi spun „TE-AI SCHIMBAT !!” , însă mie mi se pare că ele-s schimbate.. Ce ar fi de făcut ? Mi se pare că-i pierd pe toţi, pe rând, şi nu am ce să fac.. Nu pot să mai „lupt”, nu mai pot fizic.. E greu, toate-s grele acum, toate în acelaşi timp şi sub acelaşi raport, toate, toate, toate...„Toate-s vechi şi nouă toate..”Eu sunt la fel..Poate puţin mai sinceră, mai realistă, mai copilăroasă… Puţin din toate; însă aşa am fost mereu. Mereu o să fiu aşa. Nu pot să fiu ceea ce nu mă reprezintă..Am un gol în suflet şi nu pot să-l hrănesc cu dor, cu sentimente şi neîncredere. Are nevoie de dragoste, înţelegere şi încredere…Dar de unde încredere ?